De ce își suge copilul degetul?
Sugerea degetului este unul dintre primele reflexe pe care un copil le dezvoltă. Chiar și în viața intrauterină, ecografiile arată că bebelușii își duc degetul la gură. Gestul are rolul de auto-liniștire și explorare senzorială — o modalitate naturală prin care copilul se simte în siguranță.
După naștere, suptul nu mai are doar rol alimentar, ci și emoțional. În absența mamei sau a suzetei, copilul își găsește propria metodă de confort, iar degetul devine un „colț de liniște”.
Este normal ca bebelușul să își sugă degetul?
Da, în primii ani de viață este perfect normal. Suptul degetului ajută copilul să-și regleze emoțiile, să adoarmă mai ușor și să facă față noilor stimuli din jur.
De regulă, acest obicei dispare natural până la 3-4 ani.
În unele cazuri, persistă mai mult, mai ales în perioadele de stres sau schimbare (înțărcare, mers la grădiniță etc.).
Când devine suptul degetului o problemă?
După vârsta de 4-5 ani, gestul ar trebui să fie tot mai rar. Dacă persistă, poate influența dezvoltarea dentară și emoțională a copilului.
Posibile consecințe:
- Deformări dentare (mușcătură deschisă, dinți proeminenți, modificarea arcadei);
- Tulburări de vorbire (dificultăți la pronunțarea sunetelor „s”, „ș”, „ț”);
- Iritații ale pielii sau infecții locale;
- Dependență emoțională de gest – semn al unei anxietăți ușoare.
Aceste semne nu trebuie să te sperie, ci să te ghideze către observație și intervenție blândă.
Ce transmite copilul prin acest gest?
Uneori, suptul degetului nu mai are doar o cauză fizică, ci una emoțională.
Copilul poate apela la acest gest pentru că:
- se simte nesigur sau copleșit;
- caută atenție sau mângâiere;
- este expus la tensiuni familiale;
- trece printr-o perioadă de adaptare (grădiniță, apariția unui frate, mutare etc.).
În aceste cazuri, soluția nu este „oprirea gestului”, ci vindecarea emoției din spate.
🔸 Copilul nu are nevoie să fie certat, ci înțeles.
Cum poți ajuta copilul să renunțe treptat la obicei?
1. Arată empatie, nu autoritate
Reacțiile dure accentuează nevoia de auto-liniștire. Înlocuiește mustrările cu blândețe:
„Știu că degețelul te ajută să te calmezi. Hai să vedem ce altceva am putea face împreună.”
2. Creează alternative plăcute
Oferă obiecte de confort: o jucărie moale, o păturică, o minge de stres.
Jocurile de îndemânare (plastilină, construcții LEGO, desen) țin mâinile ocupate și reduc nevoia de supt.
3. Laudă fiecare pas
Copiii răspund excelent la feedback pozitiv.
„Am observat că azi nu ți-ai mai supt degetul deloc! Bravo!” – astfel de mesaje cresc încrederea în sine.
4. Evită pedeapsa sau rușinarea
Rușinea nu corectează comportamentul, ci îl ascunde. E important ca micuțul să simtă siguranță emoțională în procesul de schimbare.
5. Consultă un specialist
Dacă obiceiul persistă după 5 ani sau vezi semne dentare, consultă un ortodont sau un terapeut orofacial.
Cum se poate interveni în siguranță
În terapie, se folosesc exerciții de reeducare orală și tehnici de respirație care înlocuiesc reflexul de supt cu obiceiuri sănătoase.
De exemplu:
- exerciții de închidere corectă a buzelor;
- jocuri cu suflat (bule de săpun, pene, lumânări);
- exerciții de limbă și obraji.
Acestea nu doar că reduc obiceiul, dar îmbunătățesc tonusul facial și vorbirea.
Rolul părinților: răbdare, înțelegere și consecvență
Procesul poate dura câteva luni. Este important să:
- menții o atitudine calmă;
- nu compari copilul cu alții;
- creezi o relație de încredere;
- incluzi jocul și umorul în proces.
Uneori, simpla implicare afectivă a părintelui grăbește vindecarea mai mult decât orice tehnică.
Când trebuie să te îngrijorezi?
Adresează-te unui specialist dacă:
- obiceiul persistă după 6 ani;
- copilul are deformări dentare vizibile;
- își suge degetul și în public sau în momente de stres intens;
- apar răni sau iritații la deget.
Intervenția precoce previne complicațiile dentare și emoționale.
Sugerea degetului este o etapă firească în dezvoltare, nu un defect.
Ceea ce contează este modul în care părintele răspunde: cu blândețe, înțelegere și susținere.
La Fiziotab, credem că fiecare copil are propriul ritm de maturizare. Cu sprijinul potrivit, răbdare și ghidaj terapeutic, orice obicei poate fi transformat într-o experiență de creștere.
Împreună putem găsi calea blândă către echilibru și încredere.